Close

Muhtar Kent,
President and CEO
The Coca-Cola Company

"... trebuie să privim înainte, să înţelegem tendinţele şi forţele care vorafecta afacerea noastră înviitor şi să ne mişcăm repede ca să ne pregătim pentru ce va urma. Trebuie să ne pregătim pentru viitor astăzi"

Close


Dr. Juan José Suárez Coppel,
General Manager of Petróleos Mexicanos

"... Implementăm procese mai eficiente pentru a obţine o structură administrativă mai suplă şi pentru a mări productivitatea"

Pemex







Petroleos Mexicanos (PEMEX) este cea mai mare companie din America Latină şi ocupă numărul 31 în topul celor mai mari companii din lume

PEMEX Exploration and Production ocupă la nivel mondial locul al treilea ca producţie brută, primul loc în producţia în largul coastei, locul nouă ca reserve brute şi doisprezece în venituri. Aceasta a fost prima divizie din PEMEX, care începând din 2005 şi-a structurat procesele de business şi şi-a organizat departmentele cu AuraPortal. A doua a fost Administraţia Corporativă în 2007. E de aşteptat că PEMEX will îşi va extinde iniţiativele şi la restul diviziilor cu scopul de a definitiva utilizarea AuraPortal ca standard BPMS în întreaga corporaţie.

Sergio Morales, responsabilul cu Design and Installations Management, explica într-un video publicat pe acest website, de ce PEMEX a ales AuraPortal dupa ce a evaluat 40 de alte oferte BPM, si care au fost principalele beneficii obtinute de la implementare, printre care se accentueaza automatizarea proceselor, reducerea costurilor, usurinta în exploatare, faptul ca un necesita programare, economía de timp, elimarea birocratiei, colaborarea dintre echipe si eliminarea hârtiei.

 

Close


"... Banca March oferă un model strategic bazat pe servicii specializate"

Banca March







Banca March este una dintre primele zece grupuri bancare din Spania.

Oferă un model strategic de business bazat pe specializarea servicilor din domeniul comercial ca Bancă de Retail, Business Bank, Treasury şi Share Market, împreună cu o mare cunoaştere specializată în domeniile Private Banking şi Asset Banking.

Banca March is the banca matrice şi cel mai mare acţionar al grupului de afaceri şi financiar ‘Corporacion Financiera Alba’, prin care se participă în principalele sectoare economice ale Europei, cu o prezenţă a semnificativă în construcţii şi servii, industrie, fier şi oţel, securitate, etc., participând în companii importante ca Carrefour Group, ACS, Acerinox, Prosegur, etc.

Banca March a implementat AuraPortal ca instrument la nivelul corporatiei pentru managementul procedurilor interne

 

Close

"... realizarea unei creşteri sustenabile şi a unui management al resurselor într-o manieră concentrată şi proactivă."

Yamaha







Yamaha Motor Spain este o companie a Yamaha Motor Company Ltd group

Are cele mai moderne utilaje pe 33.400 m², cu un domeniu mai mare de 100.000 m² în Palau-Solita i Plegamans (Barcelona). Se ocupă de producţia de motociclete; comercializarea motocicletelor, a scooterelor, ambarcaţiunilor, motoare exterioare şi interioare, scootere acvatice, ATV-uri, maşini pentru golf, scootere de zăpadă, componente şi accesorii originale Yamaha.

Caracteristica AuraPortal de a integra automatizarea proceselor în BPM a fost factorul decisiv pentru Yamaha când a luat decizia, pentru că managementul proceselor a fost considerat parte critică a propriei activităţi industriale.

 

Close


Indra K. Nooyi,
Chairman and CEO

"... Frito-Lay a obţinut Sharing Success Award pentru Cea mai bună Performanţă a Deceniului."

Frito-Lay







Pepsico Group este lider mondial în sectorul Produselor Alimentare şi ocupă poziţia 175 în topul Fortune 500.

Una dintre companiile care constitue grupul, Frito Lay este vânzător de snack şi a avut cea mai rapidă creştere în ultimii ani, fiind compania care a generat jumătate din beneficiile Pepsico Group. Are sucursale în 42 de ţări cu peste 15 branduri.

Implementarea AuraPortal la Frito-Lay Central America va face posibil ca toate birourile lor şi toate centrele de producţie din America Centrală să fie într-o permanentă comunicare online şi să participle la în procesele companei, (BPMS cu Business Rules), pe lângă schimbul de informaţii şi documente.

 

Close


Akio Toyoda,
President

"Cred că industria auto încearcă acum să facă faţă provocărilor de a prezenta o soluţie la aceste schimbări care au loc o dată într-un secol."

Toyota







TOYOTA Motor este compania lider mondial în producţia de maşini şi numărul 10 în topul Fortune 500 al celor mai mari companii din lume.

TOYOTA Spain are o Reţea de Distribuţie cu 240 de centre, socotind Dealerii Autorizaţi de Vânzări (DMA) şi Service-urile Autorizate (RA). Toyota a dorit să integreze distribuitorii în politicile sale de mediu pentru a le îmbunătăţi practicile, pentru a optimiza consumul şi pentru a-i ajuta să se conformeze reglementărilor în vigoare, şi pentru a îmbunătăţi imaginea de mediu pe care TOYOTA doreşte să o prezinte.

Acest proiect a fost realizat prin intermediul Sistemului de Management al Mediului numit GEATOYOTA (Efficient Environmental Management Toyota) dezvoltat şi implementat de compania international de consultanţă Auren, folosind AuraPortal ca platformă technologică.

GEATOYOTA este un instrument de planificare, execuţie şi control, care pe lângă multiplicarea bunelor practici în managementul de mediu, îi ajută să garanteze împlinirea legii şi să optimizeze utilizarea materiilor prime şi a energiei, precum şi costurile derivate din managementul şi tratamentul rezidurilor, a scurgerilor şi emisiilor.

 

Close


Jose Antonio Muniz,
President

"... Eletrobrás a pus accentul pe incorporarea efectivă a componentelor de mediu ca variabile de proiect şi suport al definiţiilor în procesele de decizie mai complexe."

Eletrobras







Eletrobras (Centrais Eletricas Brasileiras S/A), este cea mai mare companie în domeniul electric din America Latină.

Ca parte a programului său consacrat creşterii eficienţei operaţionale, AuraPortal a fost selectată pentru dezvoltarea unui sistem pentru detectarea şi soluţionarea erorilor în sistemele electrice.

Acest sistem construit cu AuraPortal a fost numit BEExpert (Business Event Expert) şi a integrat resurse BEM (Business Event Management) ale corporaţiei şi CEP (Complex Event Processing). BEExpert are o colectare de date care, folosind procesele AuraPortal, detectează inteligent şi dă soluţii pentru fiecare caz aşa cum a fost configurat de managerul de proces.

Flexibilitatea inegalabilă a AuraPortal oferă un răspuns adecvat la toate necesităţile şi obiectivele prevăzute în programul Eletrobras. Mai mult, este déjà utilizat pentru automatizarea altor procese ne avute în vedere iniţial.

 

Close


Lakshmi Mittal,
Chairman & CEO

"... încurajăm spiritul de inovaţie, astfel putem dezvolta produsele şi soluţiile care vor satisface cererile lor crescânde."

Arcelor Mittal







Arcelor Mittal este liderul mondial în domeniul fierului şi al oţelului. Ocupă poziţia 28 în topul Fortune 500 cu peste 311,000 de angajaţi. În America Latină, este de asemenea compania de top, Arcelor Mittal Brazilia are aproximativ 15,000 de angaja

Cu AuraPortal, ArcelorMittal Foundation şi-a configurat sistemul de management numit 'Ctrl-Cultura'. Aceasta face accesibilă toată informaţia în timp real pentru toţi membrii echipei inplicate în managementul proiectelor, oferindu-le posibilitatea să răspundă mai repede cererilor de acte artistic-culturale pe care le presupune Programul şi Politica de Investiţii.

AuraPortal interacţionează cu diferite aplicaţii locale ale companiei, formând o infrastructură de informaţii unică, orchestrată de sistemul BPM.

 

Close


James M. Cornelius,
Chairman & CEO

"... Echipa noastră explorează căi pentru îmbunătăţirea proceselor R&D prin automatizare, perfecţionarea proceselor şi noi tehnologii."

Bristol-Myers-Squibb







Bristol Myers Squibb este a sasea companie farmaceutica în lume si apare în topul Fortune 500.

Sucursala sa din Colombia a avut nevoie de un system puternic de gestionare a documentelor, incluzând, nu doar un acces profund la toate documentele ci şi generarea automată a rapoartelor care să arate prin chei de filtrare şi interogări documentele recepţionate. Prin urmare ei au căutat un instrument specific pentru documente sau o aplicaţie proprie. Când au evaluat posibilităţile de gestionare a documentelor oferite de AuraPortal şi-au schimbat planul iniţial şi au hotărât să implementeze AuraPortal ca soluţie globală pentru managementul Corporaţiei.

Proiectul a început prin implementarea gestionării documentelor Corporaţiei utilizând BPMS, o nouă abordare în gestiunea documentelor, care este mult mai eficientă, şi în care AuraPortal este pionier. Pasul următor este implementarea proceselor de Achiziţii şi Facturare.

Close


Gian Marco Moratti,
Chairman

"... Este vital pentru companie să menţină un dialog deschis, reciproc şi responsabil cu toate părţile interesate, având la bază schimbul de informaţii în timp util."

Saras







Saras SpA, fondata in 1962 în Milano, este leader în productia, distributia si comercializarea produselor energetice.

Filiala din Spania, grupul petrochimic SARAS ENERGIA S.A., cu cifră de afaceri mai mare de o mie de miloane de euro, s-a născut în 2001 după fuzionarea Continental Oil şi Saroil, doi operatori din petrochimie în Spania din anii 90.

Ei au ales AuraPortal ca instrument BPMS – dupa o analiza comparativa extinsa a celor mai cunoscutil furnizori BPMS din lume- datorita facilitatii ei unice de a nu necesita 'realmente' cod de programare pentru dezvoltarea si executia proceselor.

 

Close

Ministerio de Defensa







În present, în procesul de restructurare al Central Laboratory Chemical of Arms -LQCA- (Ministerul Apărării) este parte a Technological Institute The Maranosa -ITM-, un centru de referinţă pentru I+D+i în problem de apărare. El LQCA este unul dintre Centrele Technologice care formează în prezent ITM, unde se fac proiecte experimentale şi se oferă consiliere şi sprijin, precum şi proiecte I+D+i ale MinisteÎn present, în procesul de restructurare al Central Laboratory Chemical of Arms -LQCA- (Ministerul Apărării) este parte a Technological Institute The Maranosa -ITM-, un centru de referinţă pentru I+D+i în problem de apărare. El LQCA este unul dintre Centrele Technologice care formează în prezent ITM, unde se fac proiecte experimentale şi se oferă consiliere şi sprijin, precum şi proiecte I+D+i ale Ministerului Apărării.rului Apărării.

Una din dificultăţile care apar cu proiectele I+D+i este controlul datorită evoluţiei continue a technologiei şi a componentelor haotice desfăşurate de nevoile care se schimbă în lumea Securităţii şi Arărării. Această situaţie necesită o perfecţionare în organizarea proiectelor şi în consecinţă s-a instalat AuraPortal.

În prezent, E&Q Engineering (partener AuraPortal BPMS) împreună cu responsabilul Centrului lucrează la proiectarea şi implementarea unei hărţi a proceselor în domeniul Proiectelor de Investigare derulate. Avantajul competitiv al AuraPortal comparativ cu alte instrumente care necesită programare avansată (mai multe resurse şi timp), constă în rapiditate şi simplitate în proiectarea, execuţia şi monitorizarea proceselor cu BPM.

 

Close


Lars Olofsson,
CEO

"... Noi sprijinim progresul şi dezvoltarea noilor tehnologii care servesc nevoilor oamenilor. Ca eterni pionieri, noi îmbrăţişăm schimbarea şi încurajăm inovarea."

Carrefour







Carrefour Group este a doua companie de distribuţie în lume şi ocupă locul 25 în topul celor mai mari companii din lume.

Servicios Financieros Carrefour E.F.C., S.A. (Financial Services Carrefour E.F.C., S.A.) face managementul serviciilor şi produselor asociate cardurilor de plată Pass Visa, aferente a două milioane de carduri Pass. De asemenea controlează creditele de nevoi personale şi creditele consum.

Creşterea volumului activităţii a făcut recomandabilă implementarea tehnologiei BPMS în locul creşterii personalului. De asemenea ea a reprezentat o îmbunătăţire a fluxului de informaţii, permitând luarea deciziilor în timp real.

Pariul pe AuraPortal s-a bazat pe caracteristica sa de a nu necesita programare pentru proiectarea şi execuţia proceselor, şi pentru optimizarea lor ulterioară, cu o mare economie de timp şi costuri.

 

Close


Manuel Rodríguez Martín
COO, Applus Chief Operations Officer

"Calitatea este una din ţintele noastre în operaţiunile zilnice la Applus+ Tecnologies."

APPLUS







APPLUS+ este o companie leader în testare, verificare în ingineria de mediu a produselor şi proceselor.

Se bazează pe o echipă de tehnicieni şi experţi înalt calificaţi şi foarte experimentaţi în a da soluţiile adecvate clienţilor.

APPLUS+ este prezentă pe 5 continente, în peste 25 de sectoare de vârf în economia mondială. Pentru a-şi mări propria eficienţă şi pe cea a clienţilor lor, au achiziţionat AuraPortal în varianta Corporate.

Close


A.J. Scheepbouwer,
Chairman of Management Board and CEO

"... Politica noastră este să folosim cunoaşterea noastră şi tehnologia pentru a contribui la bunăstarea tuturor părţilor interesate, şi de a face paşi pentru ai ajuta spre performanţele noastre legate de mediu."

KPN







KPN este o companie din Fortune 500, care îşi are baza în Olanda, cu venituri în 2008 de €14.6 miliarde. Ei au 36,000 de angajaţi şi 38 de milioane de clienţi

Această companie de telecomunicaţii a conectat oamenii prin serviciile şi produsele sale timp de peste 125 se ani.

KPN implementează un portofoliu multi-brand ca suport pentru operaţiunile sale vizând diferite grupuri de clienţi, atât în Olanda cât şi în alte ţări. Această organizaţie operează în Germania, Belgia, Franţa şi Spania, ducând pe piaţă branduri variate.

KPN a achiziţionat AuraPortal pentru optimizarea proceselor sale.

Close
AuraPortal
Close
Close
TwitterFacebookLinkedInYouTubeRSS FeedBlog
Înregistrare
AuraPortal  PRIVATE

  Newsroom

  Clienţi Relevanţi

Featured Videos

  CRM Nou

  Cursuri BPM

  Evenimente

Newsroom

Clienţi Relevanţi

 Featured Videos

CRM Nou

Cursuri BPM

Evenimente

Complete BPM

Annemarie Hoeve, Censys Nederland office manager, explică procesul lor de alegere a unui instrument BPM.

Strategie CRM utilizând
AuraPortal

Companie tehnologică americană descrie beneficiile utilizării AuraPortal BPMS.

The New CRM Concept !
CRM (Customer Relationships) performed directly with BPM (Business Process) is the new and revolutionary VISION pioneered by AuraPortal and followed by other BPM vendors.
Vedeţi video din
Campania de Marketing
See video on Marketing Campaigns
Avantajele faţă de sistemele CRM tradiţionale:
  • Mai Puternic
  • Implementare Instantanee
  • Uşurinţă în exploatare şi modificare

  • Participarea Clientului End-to-End
  • Adaptabilitate totală şi integrare cu toate operaţiunile şi procesele întreprinderii
AuraPortal Training School oferă o gamă largă de cursuri, în principal pe probleme BPM şi conexe, în ambele formate On-site şi Online.
Cursanţii obţin
certificate de expertiză, care sunt foarte appreciate în întreprinderi.
See video

Customer Testimonial

PEMEX, cea mai mare companie din America Latină, îşi prezintă experienţa după mai mult de 4 ani de lucru cu AuraPortal în mii de procese concurente.
Managementul Designului şi al Instalaţiilor

Click pentru a vedea un video de 5 min

Click pe orice logo

Ianuarie 2013
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Februarie 2013
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
Martie 2013
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
Klik op elke kalender tot meer informatie over de Evenementen.
HOT NEWS (sliding below). Click on any heading for details.
Loading...